In presa noastra totul este pus in carca redactorilor sefi

In presa noastra totul este pus in carca redactorilor sefi

In presa noastra totul este pus in carca redactorilor sefi

Unul dintre motivele pentru care presa noastră se află în situaţia actuală este organizarea internă a ziarelor şi a revistelor. Nu ştiu câţi dintre voi cunosc faptul că sunt publicaţii care nu au un corector profesionist. Aşa se întâmpla la Misiunea Casa unde această operaţiune minuţioasă era făcută de sora patronului care a fost (sau este?) profesoară şi care era şi… preşedintele firmei. Un alt exemplu este Agenda Construcţiilor unde articolele erau corectate de redactorul şef, la Money Magazine ea este realizată de art director, la Reporter Economic de secretarul de redacţie şi exemplele pot continua.

O altă problemă care afectează organizarea este concepţia multor proprietari de presă şi ai angajaţilor lor că redactorul şef trebuie să scrie cât mai multe articole. Literatura de specialitate, ca să folosesc un clişeu, spune că el trebuie să scrie editorialul, să gândească şi să pună în practică dezvoltarea publicaţiei la care lucrează. Totuşi, din cauza acestor concepţii de oameni care nu au nicio legătură cu presa, sunt mulţi redactori şefi care nu mai au timp să facă astfel de lucruri pentru că au prea mult de scris. Ca să nu mai vorbim despre locurile în care el trebuie să facă şi fotografii şi corectură şi secretariat de redacţie ş.a.m.d.

Pentru că am ajuns aici trebuie să ştiţi că sunt publicaţii care nu au secretar de redacţie. Se consideră că ar fi un om în plus care nu îşi merită salariul. De aceea, treaba secretarului de redacţie (să verifice absolut tot ce intră în revista sau ziarul respectiv, să se asigure ca toţi îşi respectă termenele de predare) trebuie să o facă tot redactorul şef. Şi atunci ne mai mirăm de ce vine patronul cu gura mare şi îi reproşează redactorului şef că numai el îmbunătăţeşte publicaţia şi că numai el se gândeşte la ea. Dar acest patron, neştiutor în ale presei, nu vrea să priceapă că din cauza lui respectivul redactor şef face mult mai multe decât ar trebui pentru că el nu vrea să mai angajeze oameni.

Aşa cum am spus şi mai sus, acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul fotografiilor. Mai sunt publicaţii la care li se cere redactorilor să îşi facă singuri ilustraţia articolelor. Pentru acest lucru le sunt oferite aparate foto de 5-6 megapixeli care pot realiza o fotografie de o calitate relativ bună cu o mărime de maximum jumătate de A4. Acum puteţi înţelege de ce arată atât de rău unele dintre publicaţii. Altele preferă să cumpere fotografii din bănci de imagini sau chiar să le fure de pe Internet bazându-se pe faptul că nu vor fi prinşi. Dacă le adunaţi pe toate cele menţionate vă veţi lămuri asupra modului pompieristic în care se lucrează în presa noastră acum şi cât de prost este organizată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *