Toleranta deosebirilor, baza constituirii solidaritatii

Toleranta deosebirilor, baza constituirii solidaritatii

În orizontul lumi de astăzi,după căderea comunismului în Europa de Est, oamenii îşi afirmă identităţile etnice, religioase şi naţionale.Forţele de stânga în numele unor false unităţi nu au înţeles niciodată grupurile etnice care se străduiau să-şi păstreze identitatea,limba,tradiţiile,cântecele populare,cântecele de leagăn. În situaţia actuală când în ţara noastră se reafirmă pregnant minorităţile în cadrul statului unitar naţional toleranţa faţă de comunităţile de minoritari este impusă, încă, de la început în Constituţia României. Abordând principiul unitate prin diversitate.

Un specific al poporului român din timpurile cele mai vechi a fost toleranţa. Aşa se explică adăstarea pe acest teritoriu carpato-danubiano-pontic a unor popoare migratoare care au găsit aici înţelegere, toleranţă şi condiţii de a rămâne definitiv.

Prin dezrobirea ţiganilor survenită la mijlocul secolului 19 s-a făcut un prim pas în respectarea unui drept fundamental al omului: libertatea.

În condiţiile actuale, când unitatea vestului Europei este ea însăşi un produs sau cel puţin un succesor istoric-al separării, realizarea Comunităţii Europene a fost precedată de secole de separatism, de state suverane, şi de guverne democratice. Practica democraţiei. chiar şi în stadiile ei de început, a relevat ineluctabil faptul că nu există un singur demos, şi că separarea era necesară dacă era ca democraţia să poată fi menţinută. Astfel, şi în ţara noastră întâlnim aceaşi situaţie, multinaţionalismul este o funcţie a vieţii politice. Acesta se reflectă în viaţa de zi cu zi, când minorităţile au şcoli în limba lor, îşi pot etala în mass-media, în cotidian amintirile istorice, obiceiurile, convingerile, ideile şi devotamentul. După evenimentele din 1989 confesiunile religioase şi-au putut construi lăcaşuri de cult în care se oficiază în limbile minorităţilor naţionale şi în tradiţia religiei respective. Se obsearvă că membrii unor minorităţi etnice de la noi sunt caracterizaţaţi de o conştiinţă politică mai pregnantă. Un indiciu al sporirii conştiinţei politice a minorităţilor etnice este cerinţa acestora de lărgire a programei didactice pentru a o face să reflecte rolurile jucate de minorităţi în istoria România. În acest sens s-au deschis clase şi şcoli în limba acestora. Politica României este aceea de a promova unitatea, solidaritatea în diversitate prin toleranţă şi drepturi individuale, egale pentru toţi locuitorii ţării. În acest proces de promovare a grupurilor etnice, România ar trebui să includă minorităţile etnice în procesul politicii externe statului nostru, în felul acesta ar spori capacitatea ţării de a juca un rol important în lume deşi între minorităţi există deosebiri considerabile în privinţa trecutului, intereselor şi agendelor lor.

Există o tendinţă de diversitate în educaţie.Adepţii pluralismului au drept obiectiv o cultură comună mai bogată, în vreme ce promotorii particularismului susţin că o cultură comună nu este nici posibilă, nici dezirabilă. În prezent, ne dăm seama că pluralismul cultural este una dintre normele unei societăţi libere, că deosebirile dintre categoriile etnice constituie o resursă, mai curând decât o problemă care se cere rezolvată. O caracteristică distinctivă a României este faptul că cultura noastră este rezultatul dintre subculturile care convieţuiesc pe teritoriul ţări. Să ne gândim la rolul armenilor, ungurilor, bulgarilor, aromânilor, slavonilor (în scrierea bisericească şi dezvoltarea tiparului) şi chiar al ţiganilor (mai ales în muzică), în dezvoltarea culturii, ştiinţelor, arhitecturi, de-alungul istoriei noastre.

Existenţa unei comunităţi multietnice autentice necesită însă mai mult decât ţeluri comune şi nobile predomiante de toleranţă. Ea trebuie să concentreze totodată activităţi cotidiene comune, ce ţin cont de necesităţile tuturor componentelor etnice ale acestei comunităţi.

În acest sens la noi mai sunt de făcut câţiva paşi, printre care ar fi predarea religiei în şcoală acolo unde elevii unei minorităţi etnice, sau români, sunt de altă confesiune religioasă. Dar şi creearea de drepturi egale cu celelalte minorităţi şi etnia majoritară pentru ţigani,iar ei să înţeleagă că au obligaţii faţă de statul din care fac parte. Trebuie evitată discriminarea pozitivă.

În Convenţa europeană privind drepturile omului este stipulată libertatea cuvântului, dar şi a religiei,libertatea de a publica, libertatea de asociere, excluderea autoânvinuirii impuse, a percheziţiei sau detenţiei arbitrare şi a pedepselor crude sau neobişnuite, dreptul la tratament egal conform legilor şi la proceduri juridice echitabile pentru impunerea unor sancţiuni sau acordarea unor beneficii legale. România a armonizat legislaţia în direcţia Convenţiei europene, dar din păcate mai sunt neajunsuri în aplicarea practică a acestora, inclusiv continuarea armonizării legislaţiei noastre cu cea europeană. Ar fi necesar să adoptăm şi noi o Cartă a Drepturilor care v-a poseda mai multă autoritate decât legislaţiile obişnuite. Aceasta este pur şi simplu o formă rezonabilă de cumpătare colectivă pe care chiar şi românii cu opinia lor majoritară privind problemele care îi interesează în cea mai mare măsură o pot sprijini fără rezerve. Se spune în popor că toleranţa se află în distanţa dintre obrazul meu şi obrazul vecinului.

Nici Legea nici organele coercitive nu fac pe oameni să se înţeleagă, să fie toleranţi, să fie solodari unii cu alţii, ci numai înţelepciunea şi cumpătarea. Pentru liniştea noastră, creativă, a poporului, e necesar să iertăm greşelile trecutului şi chiar ale prezentului. Dacă menţinem răzbunarea pentru nu ştiu ce eveniment din istoria comună a neamurilor noastre de pe teritoriul ţării ne facem egali cu „adversarul”, dar iertându-l ne arătăm superior lui. În comunitatea în care trăim dacă ne ocupăm prea mult de defectele etniei de alături n-avem timp să le îndreptăm pe ale noastre. Cu cât comunitatea în care trăim este mai democratică, solidară şi tolerantă cu atât mediul din România este mai ospitalier pentru investitorii străini.

Toleranţa şi solidaritatea ca elemente principale a instalării democraţiei nu trebuie să fie precedată de existenţa unor adepţi autentici ai democraţiei. Întrucât constituie un mijloc de facilitare a unei coezistenţe care altfel este greu de menţinut, normale democraţiei pot fi îmbrăţişate pur şi simplu ca expedient necesar. Politologuil Andrew Janos spunea că noile regimuri internaţionale pot contribui la ocrotirea sistemelor democratice din Estul Europei şi fragile împotriva efectelor intemperiilor economice (vezi criza de acum) şi politice internaţionale şi la ferirea lor de capcanele înapoierii. Aşa s-au petrecut lucrurile în Europa Occidentală în perioada postbelică şi în sudul Europei în anii `80. Dacă este plasată în contextul de ansamblul al Europei, s-ar putea ca noua cultură civică a Europei Răsăritene să elimine chiar ameninţarea naţionalismului şovin, care altminteri ar putea fi aprins de conflictele politice pe care le zămisleşte înapoierea.

În demersul nostru de armonizarea deosebirilor dintre noi şi etniile conlocuitoare trebuie să ţinem seama şi de aceste apofteme: Dacă s-ar clădi CASA SOLIDARITĂŢII ŞI TOLERANŢEI, cea mai mare încăpere ar fi SALA DE AŞTEPTARE. În comunitate nu ar trebui să fie ca la balul mascat; când toată lumea îşi scoate masca, se pierde toleranţa şi solidaritatea. Cu banii poţi cumpăra o locuinţă, chiar un oraş, dar nu poţi cumăra armonia şi toleranţa comunităţii. Cu bani poţi cumpăra o carte, un spectacol a unor etni, dar nu poţi cumpăra cultura acesteia.

Şcolile trebuie să păstreze un echilibru între cerinţele individului şi cele ale totalităţii indivizilor. Este important să fie perpetuată o conştiinţă a comunităţii naţionaleo societate şi o cultură care definesc identitatea tuturor cetăţenilor.

În şcoli şi facultăţile de la noi, tinerii ar trebui să înveţe că pluralismul cultural este una dintre normele unei societăţi libere, că deosebirile dintre categoriile entice constituie o resursă naţională, mai curând decât o problemă care se cere rezolvată. O caracteristică distinctivă a româniei este faptul că cultura ei este rezultatul interacţiunii istorice dintre subculturile care convieţuiesc pe teritoriul nostru.

O populaţie cu mai multe etnii posedă căi diferite de abordare a problemelor şi de exploatare a şanselor, un mozaic bogat de talente şi strategii de adaptare, de promovare şi o gamă amplă de moduri de a comunica şi a intra în interacţiune cu restul lumii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *