An: 2018

Viul de altadata

Cartea “Viul de altădată” (Editura “Timpul”, Iaşi, 2009, 150 de pagini), semnată de poetul Marian Ruscu, este orchestrată pe o partitură uşor-melancolică, cu bemoli lirici în derivă controlată, pe care-i struneşte, când suflul sentimental se oxigenează cu “icoane” ale copilăriei fericite şi nevinovate, ori cu fiori de iubire, temperată de…

De vorba cu prozatoarea Oma Stanescu

Stimată doamnă Carmen (Oma) Stănescu, cel puţin trei cărţi semnate de dvs., dintre cele de care vom discuta, sunt inspirate dintr-o lume, alta decât cea românească: Arşiţa Karmei şi The Fire Of Karma, ambele sub egida Editurii ZEIT, în 2009 şi 2010. În decembrie 1986, cu sprijin financiar suedez, plecam…

Folosirea instrumentelor virtuale pentru invatarea fizicii

Utilizarea instrumentelor virtuale în fizică are avantaje specifice: stimularea interesului faţă de nou, dezvoltarea gândirii logice, stimularea imaginaţiei, optimizarea randamentului predării, modelarea unor fenomene greu de reprodus în laborator. De asemenea, acestea permit obţinerea unor elemente ale instruirii pe care lecţia/lucrarea de laborator tradiţională nu le poate asigura: repetarea unor…

Portia de literatura

Una dintre condiţiile importante ale artei literare este însă şi sinceritatea cititorului. Sincerităţii dezarmante a lui Panait Istrati, oricine îi citeşte scrierile şi confesiunile, trebuie să îi răspundă citind cu sufletul rândurile lui de carte, fiindcă şi ele sunt scrise nemijlocit cu sufletul. În faţa Spovedaniei unui învins şi a…

Viscoleste in prag de vara

Luni noaptea spre marţi, pe la orele trei, caii de Lună din Bălţile Brăilei, simţind că îi părăseşte stăpânul, au pornit într-un trap disperat spre miazănoaptea în care dispar neînvinse sufletele curate. Apele Dunării s-au oprit din tremurat, jurând să înece Luna în disperarea lor abisală. Frunţile Munţilor Măcinului s-au…

Negura fara speranta

Una dintre bucuriile fiinţei umane este libertatea. Desigur, putem să-i acordăm diferite atribute, în funcţie de circumstanţe şi de interesul de moment, cum ar fi: libertatea cuvântului, libertatea de mişcare, libertatea ca sens existenţial, libertatea de gândire şi multe altele, însă acum vreau să mă refer doar la acea libertate…

Toleranta deosebirilor, baza constituirii solidaritatii

În orizontul lumi de astăzi,după căderea comunismului în Europa de Est, oamenii îşi afirmă identităţile etnice, religioase şi naţionale.Forţele de stânga în numele unor false unităţi nu au înţeles niciodată grupurile etnice care se străduiau să-şi păstreze identitatea,limba,tradiţiile,cântecele populare,cântecele de leagăn. În situaţia actuală când în ţara noastră se reafirmă…

Invitatie la libertate

Libertatea cuvântului este mai presus decât orice formă de libertate. Poeţii sunt aceia dintre noi care se înfăşoară primii de această hlamidă de vis omenesc. În toate ţările şi în toate limbile cutezanţele poetice, curajul de a face din realitate artă şi a o eterniza în gând frumos şi nepieritor…

Mistica elementelor primordiale

Dincolo de evidenta importanţă a celor patru substanţe esenţiale în tot Universul, apa, focul, pământul şi aerul sunt imaginea reală şi metafizică a materiei eterice,din care au răsărit toate cele care există astăzi. Indiferent în ce ordine le-am trata, îmbinându-le, formează un tot indestructibil, fără de care fiinţele n-ar putea…

Portretul unei vieti

Scriitorul Fănuş Neagu a plecat dintre noi definitiv împreună cu Echipa lui de zgomote, departe, Dincolo de nisipuri, spre un Canton părăsit, căci un Înger i-a strigat numele dintre filele unei Cărţi cu prieteni, lăsându-ne însinguraţi în Balcania noastră eternă. În zorii zilei de 24 mai 2011, Fănuş Neagu a…