Vocabularul cu vitamine

Vocabularul cu vitamine

Nu ştiu cum se face, dar de fiecare dată când acced în direcţia scrisului am o stare de inferioritate cu privire la folosirea plastică şi atemporală a sensurilor cuvintelor. Vocabularul trebuie să-l împart de fiecare dată în trei planuri distincte, şi anume: cel vorbit, uzual, casnic, ferit de nonsensuri şi parafraze, apoi vocabularul scris, tip publicistic, presărat pe alocuri cu expresii oximoronice, pentru a-mi delimita lihinţa cu care încerc să mă autocuprind în marea de stiluri, şi nu în ultimul rând, cuvintele planului artistic, unde ar trebui să abunde metafora.

Am plecat zilele trecute de la un gest simplu, acela de a face o succintă, dar relevantă constatare, şi anume cât la sută din cuvintele ce încap într-o ediţie de dicţionar – fie el şi neactualizat – se reflectă în vocabularul meu, cel conştient, imanent atribuit vorbirii şi scrisului curent. Mi-a căzut la îndemână DOOM, ediţia a II-a, revizuită, adăugită şi revopsită la coperte. Fără un prea mare efort de sinteză ori de aritmetică, am adunat de la fiecare literă, prima pagină, numărând pur şi simplu cuvintele cărora le atribuiam – mecanic sau nu – convingerea cunoaşterii utilizării în mod elocvent, indiferent de circumstanţă. Am evitat să iau în aritmetizarea de care vorbesc, acele cuvinte cu caracter temporar prin definitor (sensuri arhaice, ori cu etalonare de strictă specialitate). Ei bine, mai mult de 60 % dintre termenii analizaţi le pătrund înţelesurile şi-i utilizez în mod frecvent. Procentul rămas până la rotunjimea întregului reprezintă minusul, bruma lipsei exerciţiului îmbogăţirii vocabularului, mişcare prin care să mă debranşez de la obezitatea repetiţiei cuvintelor de complezenţă, ori a celor devenite banale prin practica vorbirii şi scrisului curent.

Uzura vocabularului se instaurează rapid şi sigur acolo unde mediul de lucru, ori cel casnic nu ne permit contactul cu alte forme de exprimare, ori cu persoanele din afara cercului de cunoscuţi. Se creează o stare de familiarizare, o uniformizare şi totodată o limitare a universului cunoaşterii, fapt pentru care neinteresantul, banalul, devine treptat şi sigur, o stare de sine stătătoare, generatoare de uzură literară.

Conştientizarea restrângerii vocabularului pentru cei ce scriu, are efectul unei plăgi în plan cultural, determinând la acţiune. Vreau să rămân la nivel epidermic, sau să pătrund adânc în complexitatea exprimării? Raportarea la această întrebare nu se reflectă neapărat la adecvarea faţă de un stil anume, ci la pertinenţa cu care adulmecăm foamea de cuvinte noi, o practică ce ar căpăta pretenţia de exerciţiu numai în circumstanţa autodiagnozei propriului scris. Este dureros să constaţi că tu, cel care te exprimi bine, în planul comparaţiei, unei analize evidente, severe, cât de fad, cât de sărac îţi este firul narativ, ori cât de nud sinonimic – poetic vorbind – ţi se radiografiază versul.

Curăţarea vocabularului de balastul cuvintelor zilnice, reprezintă nu numai o operaţie migăloasă, minuţioasă, ci şi una delicată din perspectiva depăşirii unei condiţii, a unui prag de percepere a sensurilor deloc eludate, benefice şi structural pozitive, îndreptate în sensul cunoaşterii progresive, activitate deloc patetică, ce accede către satisfacţia lustruirii frazelor.

Cuvintele au această calitate, de a trage un semnal de alarmă către cel ce le adună în propoziţii, cerând dreptul la diversitate, pentru a înlătura starea de rău pe care o putem simţi la recitire. De aceea scrisul seamănă de multe ori cu coborârea unei pante, cu un traseu turistic, pe care las verticala de jos în sus, nu numai să-mi desfunde urechile din cauza diferenţei de altitudine, implicit de presiune atmosferică, ci să-mi dovedească – încă o dată în plus – că atunci când cobor este nevoie să mă susţin, să mă sprijin pe ceva, ori de ceva, de asperităţile stâncilor, de rădăcinile, tulpinile, ori ramurile vegetaţiei, ori de solul faţă de care îmi menţin gravitaţia mersului. Raportându-mă la acest tip de comparaţie, ajung la concluzia certă că în planul scrisului, sprijinul vine de fiecare dată nu numai de la formele gramaticale conforme şi valide, ci şi de la sinonimia termenilor, mai cu seamă în circumstanţele textului publicistic, unde artificiile artistice nu-şi au locul, deşi jocul de cuvinte este (sau ar trebui să fie) la loc de cinste.

În faţa acestui rău – limitarea şi autoetichetarea propriului vocabular ca fiind unul limitat – cuvintele sunt totodată cauză, dar şi soluţie. Îndepărtarea acestei bariere de comunicare, nu reprezintă însă o acţiune simplă, aşa cum poate părea la o primă evaluare. Incidenţa cu termenii noi, ar putea avea efectul unei invazii în propria exprimare, generând poate – de ce nu – un blocaj de comunicare. Progresul asimilării şi utilizării adecvate a noului reprezintă o cale particulară, de la individ la individ, ce ţine seama de o serie întreagă de factori, dintre care amintesc: setea de nou, dorinţa de afirmare treptată, redobândirea confortului psihic în faţa colii albe, recâştigarea stimei de sine şi a încrederii că putem face faţă provocărilor lingvistice, fără însă a deborda în nonsensuri, ori într-o vorbire mult prea accentuată, elevată peste măsură.

Într-o formă simplificată, dar cât se poate de pertinentă, mi se pare diagnosticarea răului prin cuvinte. Identificarea dedublării conştiente a omului în faţa scrisului, determină valoric acceptarea stării de pacient şi cea de medic în faţa propriilor propoziţii. Exprimarea supusă autoanalizei trebuie să genereze starea de autocritică în plan estetic, întru dobândirea progresului asimilării continue de termeni şi sensuri.

Schimbarea rutinei scrisului reprezintă gura de oxigen prin care plămânii complexului de termeni cu care ne înconjurăm zilnic, capătă aspect de profilaxie, fără pretenţie de sfinţenie, dar cu efecte benefice pe latura curăţeniei sensurilor cuvintelor de legătură, prin abundenţa adjectivelor şi complementelor ce ar trebui să îmbrace ca o mantie protectoare, frazele prin care ne explicăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *