Nopti spirituale

Nopti spirituale

Nopti spirituale

Bucuria născută din petalele roşii de trandafir, ce inundă sanctuarul veşniciei se alătură luminii focului care nu arde în exterior, ci pătrunde adânc în sufletul dornic de pace tainică, fără niciun cuvânt. Gheaţa rămâne limpede şi înviorătoare pentru sălaşul minunat ce pare desprins dintr-o imagine ireală, în care doar cântecul stelelor se mai aude, însoţit de surâsul cald al lunii argintii ce cheamă la încântare şi reverie. Vântul şuieră delicat printre ramuri, căci se teme de zăpada care i-ar putea zădărnici planurile şi l-ar putea ţine captiv în clopotul de sticlă din înaltul cerului, acela care sună firav şi clar printre sferele inconfundabile ale absolutului, răspândind fiorii smereniei fără de care nu există mântuire.

Fiinţele tresar, aşteptând noaptea sfântă a naşterii lui Iisus, când lumea va intra într-o altă dimensiune, cu totul deosebită, mai ales prin faptul că nu va mai exista întristare, ci doar o inocentă bucurie. Păcat, însă, că totul se năruie prea repede, iar crunta realitate revine cu forţe noi pe tărâmul durerii. Totuşi, clipele de feerie, de acalmie şi lumină îşi pun amprenta asupra sufletului pentru totdeauna, rememorându-le atunci când fulgerele şi ceaţa vor să le risipească, lovind cu brutalitate cea mai sensibilă parte a imaterialului. Toate gândurile şi intenţiile se purifică în şuvoaiele cristaline ale binecuvântărilor divine, iar trupul se pleacă liniştit în faţa Celui care adună toate poverile pământului sub care dorm oasele uitate de timp şi de noi ale blânzilor, ce speră că viaţa în care vor intra va fi asemenea unui nor diafan şi pufos, care se leagănă falnic printre vise azurii. Noaptea se pierde printre aştri şi o alta răsare din întunericul străpuns de razele gingaşe ale lunii, în timp ce privim extaziaţi în sufletul nostru, gândindu-ne că nu mai suntem noi, ci Hristos, ce tocmai a sosit în propria sa casă luminată de zâmbetele pruncilor colindători.

Veselia a împânzit natura hărăzită sfinţirii şi acceptării acestei taine, încât îşi leagănă imensitatea către răsărit, de unde soarele nemuritor trimite razele imaculate ale iubirii dumnezeieşti. Creatorul şi omul îşi şoptesc versete ancestrale, din vremuri ce revin prin credinţă şi lacrimi care cer iertare. Mii de forme luminoase coboară spre locul unde cerul s-a unit cu pământul într-o armonie desăvârşită, iar florile îşi împletesc vii cununi spre a se pregăti aşa cum se cuvine în zi de sărbătoare. E ora vuietului, când Universul se odihneşte alături de îngeri, iar coloanele de sfinţi se îndreaptă către umilul sălaş al lui Hristos. Din nou domneşte tăcerea cu rugile ei fierbinţi, iar albul veşmântului sacru acoperă steaua ce tocmai a răsărit din nou. Acum e puterea nopţii, care aduce cu ea liniştea minţii şi somnul lipsit de vise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *