Suferintele tanarului Werter

Suferintele tanarului Werter

Banal se mai exprimă un recenzent, foarte meticulos de altfel, fiindcă este neamţ, când se referă la atracţia irezistibilă pe care a exercitat-o inimitabila Lotte asupra îndrăgostitului disperat Werther. E vorba, desigur, de romanul epistolar Suferinţele tânărului Werther, scris de J. W. Goethe, în tinereţe.

Comentatorul notează: Periculoasa forţă de atracţie a Lottei!

În relaţia dintre cei doi celebri îndrăgostiţi este vorba de mult mai mult. Nefericitul Werther, care se învârteşte înfierbântat în jurul frumoasei, dar logoditei Lotte, ajunge treptat să îşi roage cu insistenţă moartea. Graţia şi talentele ei îl subjugaseră şi ajunsese la o construcţie psihologică în sinele lui, încât nu putea trăi nici lângă ea, nici fără ea.

Mai la obiect mi se pare chiar aprecierea tânărului în epistola din 26 iulie, către prietenul său, Wilhelm. El o compară pe Lotte cu muntele magnetic din basme, care atrage corăbiile la poalele sale şi le scufundă cu tot cu echipaj.

Magnifică este în roman gradarea frământărilor eroului, crescendo-ul sentimentelor sale de dragoste nestăpânită şi de disperare. Werther ştie că rezolvarea pasiunii sale nebuneşti pentru frumoasa Lotte este moartea, este sinuciderea.

Înainte cu câteva zile de tragicul său sfârşit, el chiar visează că o ţine pe Lotte în braţele sale şi când se trezeşte şi realizează că visul s-a spulberat, face o şi mai mare depresie.

În culmea disperării, Werther o mai vizitează o dată pe Lotte înainte de sărbătoarea Crăciunului. Citesc amândoi despre faptele de arme ale unor cavaleri medievali descrişi în poemele legendarului bard scoţian Ossian. Sub imperiul iubirii, mai mult decât al lecturii, Werther cade la picioarele iubitei sale, apoi, în culmea maximei tulburări, se ridică, o îmbrăţişează şi o sărută printre lacrimi fierbinţi. Lotte îi răspunde cu pasiune, dar pentru câteva clipe numai. Îşi recapătă repede autocontrolul, se desprinde din braţele nefericitului şi pleacă în altă cameră, spunându-i: Este ultima oară când mă mai vezi, Werther!

Bietul îndrăgostit pleacă din casa Lottei, rătăceşte în noapte şi frig în afara oraşului, apoi se întoarce epuizat la locuinţa sa. Mai luptă cu deznăjdea o zi şi o noapte, scrie epistole de adio, după care se împuşcă chiar cu pistolul pe care îl ceruse împrumut de la Albert, logodnicul Lottei. După o agonie de 12 ore, moare în miezul zilei.

După anul 1774, când a apărut romanul, succesul lui la public a fost covârşitor. Tânărul J. W. Goethe, atunci în vârstă de 25 de ani, devine dintr-o dată celebru şi aşa va rămâne până la sfârşitul vieţii sale, în 1832, desigur, şi datorită operelor scrise ulterior.

Numai că după apariţia tânărului olimpian pe firmamentul literaturii germane, nu au întârziat să apară şi detractorii, ori adversarii. Circula prin epocă zvonul că autorul ar trebui să răspundă penal, din cauză că în câţiva ani aproximativ două sută de cititori nefericiţi şi ei în dragoste, s-au identificat cu Werther şi s-au sinucis după modelul său.

Un oarecare Melchior Goeze exclama indignat: De ce nicio cenzură nu împiedică apariţia unui atât de perfid fruct al Satanei? Dumnezeule veşnic! Ce timpuri ne sunt date să trăim!

O facultate de teologie de prin partea locului publica următoarea propunere de interdicţie a cărţii: Această scriitură este o apologie şi un îndemn la sinucidere. De aceea considerăm că această carte trebuie interzisă.

Era într-adevăr un roman care punea degetul pe câteva racile şi răni sociale ale epocii de final al absolutismului german. Apăruseră zorii unui nou curent literar, mobilizator şi cu impact social important, numit Furtună şi Avânt (Sturm und Drang).

Îngrijorările tânărului scriitor au fost înlăturate însă de juriştii profesionişti de la Wetzlar şi Frankfurt. Răspunderea penală nu putea fi decât personală, ori J. W. Goethe însuşi scrisese cartea în urma unei experienţe nefericite în dragoste, pentru o doamnă din societatea orăşelului Wetzlar, Charlotte Buff.

Cât priveşte sinuciderea, ideea finalizării romanului în acest mod crud, dar veridic, i-a fost inspirată de un nefericit funcţionar, Karl Wilhelm Jerusalem, care din pasiune disperată pentru aceeaşi Charlotte Buff, se împuşcă în toamna anului 1772, chiar cu pistolul împrumutat de la soţul acesteia, Johann Christian Kestner.

Există mărturii literare conform cărora domnişoara Charlotte Buff, devenită prin căsătorie doamna Charlotte Kestner, era de o frumuseţe răpitoare şi de o conduită morală ireproşabilă.

  1. W. Goethe naşte în acest roman un raport interesant între realitate şi ficţiune. Situaţia de fapt, raporturile în care se găsesc respectivele persoane din Wetzlar în acei ani, 1771 – 1774, sunt destul de tensionate, în ciuda calmului aparent care părea să existe în societate. Educaţia familială şi nivelul de civilizaţie ce caracterizează mai ales mediile intelectuale şi cu o bună situaţie materială, au dat peste timp un răspuns ipocrit, ascunzând problemele existenţiale cu care s-au confruntat, în fond, oamenii, indiferent de epoca istorică.

La nivelul ficţiunii, autorul îşi alege eroii şi faptele care îi corespund cel mai bine intenţiilor artistice, construcţiei sale epice autentice şi de o mare sensibilitate.

Capodopera Suferinţele tânărului Werther constituie un răspuns sincer la problemele tinerilor intelectuali germani din perioada de sfârşit a iluminismului şi de afirmare a curentului literar Furtună şi Avânt. Cartea va cuceri inimile cititorilor de pretutindeni şi epocile, fiind o dovadă importantă a faptului că unele probleme umane din indiferent ce epocă sunt insurmontabile şi desigur eterne.

O singură subliniere aş mai face. În ciuda unor minţi obtuze, celebrul roman al lui J. W. Goethe nu a fost nici cenzurat şi nici interzis vreodată.

Germania a cunoscut bine cenzura, una severă, dar de operele marelui olimpian, ale ultimului mare creator al Renaşterii, nu s-a atins nimeni.

În Germania, cenzura a fost desfiinţată în anul 1918, după încheierea Primului Război Mondial. Ea a fost reintrodusă de regimul nazist în 1933 şi şi-a produs nefastele efecte până la prăbuşirea respectivului regim în anul 1945.

În prezent, în secolul XXI, singurul scriitor care a mai avut probleme cu cenzurarea unor cărţi este Jan van Helsing, autor cunoscut pentru îndrăzneţele sale ficţiuni, pentru unii, chiar, fantasmagorii; însă el a avut probleme sub o altă formă, prin acţiuni în justiţie pentru interzicerea unora dintre creaţiile sale.

  1. W. Goethe şi-a eternizat cu mare talent epoca sa istorică, tipurile de oameni care au trecut prin lumina acelor ani, o atmosferă unică, nişte momente unice de viaţă, de muncă şi bucurie a creaţiei, pentru care a simţit că merita să trăiască.

Suferinţe din dragoste ca ale tânărului Werther, cu deznodământ identic, întâlnim destul de des în anii noştri, dar, fiind mai rapid şi mai abundent informaţi, am devenit mai puţin sensibili.

Ca pe un front; când zeci de camarazi cad seceraţi în jurul tău, nu te mai sperii de moarte, fiindcă simţi în oase că în clipa următoare poate să îţi vină rândul. Într-o staţiune de munte, însă, unde evenimentele se succed cu mare zgârcenie, într-un plictis dominant, orice moarte impresionează, este un şoc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *